Ministrul Transporturilor anunță că România nu este în pericol de a pierde organizarea CE 2020: „Vorbim despre o legătură de cale ferată între București și Aeroportul Otopeni. L-aș numi un metrou de suprafață!”

Ministrul Transporturilor anunță că România nu este în pericol de a pierde organizarea CE 2020:
  • Publicat:
  • Actualizat:

România a fost desemnată să organizeze patru partide la Campionatul European din 2020. Meciurile se vor juca în București, pe Arena Națională, iar țara noastră trebuie să pună la punct infrastructura de transport, cel puțin, pentru a putea asigura deplasarea echipelor și suporterilor.

Sorin Bușe, ministrul Transporturilor, spune că Magistrala 6 (1 Mai – Otopeni) va fi gata abia în 2021, adică la un an după Campionatul European, dar poate fi găsită o soluție de compromis.

Sorin Bușe a declarat că se lucrează la o magistrală de suprafață care să lege orașul de Aeroportul Otopeni, iar proiectul se va desfășura în două etape.

„Din nou se pune problema Campionatului de fotbal și faptul că realizarea metroului va depăși data campionatului, deci metroul este prevăzut în 2021. Noi o să încercăm dacă putem să accelerăm proiectul, dar sunt lucrări complexe și nu vrem să accelerăm în detrimentul calității. Am o altă veste bună pe care o anunț acum, dar o să o confirm în două săptămâni. Vorbim despre o legătură de cale ferată între București și Aeroportul Otopeni. L-aș numi un metrou de suprafață. Este o soluție foarte creativă și foarte modernă care exista într-un dosar în minister la un colaborator. Este un proiect extraordinar, care a fost prezentat internațional, am impresia chiar premiat, care este ușor de realizat, cu un termen de execuție foarte scurt.

În prima etapă, până când metroul va fi gata, va asigura legătura Bucureștiului cu Aeroportul Otopeni. În cea de-a doua etapă — și acolo poate fi cadențat, garniturile de tren pot fi cadențate la 15 minute, în funcție de traficul de la Otopeni — se pot orienta înspre București și spre țară. Avantajul față de metrou este că poate funcționa și noaptea, la o cadență mai redusă. În momentul în care metroul va fi pus în folosință, în 2021, cadența poate fi scăzută, iar această conexiune se va reorienta înspre București și spre țară. Deci, noi dorim ca atunci să atragem către Otopeni legături din Brașov, din Ploiești, chiar ne gândim din sudul Bulgariei, pentru a cuantifica la capacitate maximă Aeroportul Otopeni”, a declarat Bușe în cadrul emisiunii online „De vorbă cu ministrul tău”.
 

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tudor Chirilă știe de ce Raluca Moldoveanu nu a câștigat Vocea României! „Am punctat chestia asta”
Tudor Chirilă știe de ce Raluca Moldoveanu nu a câștigat Vocea României! „Am punctat chestia asta”
Ciobotariu îl costă ”o căciulă de bani” pe Șucu dacă vrea să-l transfere imediat
Ciobotariu îl costă ”o căciulă de bani” pe Șucu dacă vrea să-l transfere imediat
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Bomba sfârşitului de an! Adrian Mutu, revenire de senzaţie în Superliga
Bomba sfârşitului de an! Adrian Mutu, revenire de senzaţie în Superliga
BREAKING | Trădare istorică!? Rapid l-a ofertat pe Nicolae Stanciu. Răspunsul primit din partea fotbalistului
BREAKING | Trădare istorică!? Rapid l-a ofertat pe Nicolae Stanciu. Răspunsul primit din partea fotbalistului
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Soția lui Dani Oțil, pusă la ZID de români! Gabriela Prisăcariu a răbufnit pe internet: 'VĂ ROG să....'
Soția lui Dani Oțil, pusă la ZID de români! Gabriela Prisăcariu a răbufnit pe internet: 'VĂ ROG să....'
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Cum se calculează randamentul în imobiliare şi cât de rentabil este să investești într-un apartament
Cum se calculează randamentul în imobiliare şi cât de rentabil este să investești într-un apartament
Descoperire ULUITOARE! Ce s-a văzut din satelit în Groenlanda?
Descoperire ULUITOARE! Ce s-a văzut din satelit în Groenlanda?
Lacrimi și suspine pentru o vedetă din România! „Nu mai vreau nevastă, nu mai vreau nimic”
Lacrimi și suspine pentru o vedetă din România! „Nu mai vreau nevastă, nu mai vreau nimic”
Dezvăluire bombă despre Călin Georgescu. Marele adevăr s-a aflat. Legătura secretă cu Vladimir Putin și Dmitri Medvedev
Dezvăluire bombă despre Călin Georgescu. Marele adevăr s-a aflat. Legătura secretă cu Vladimir Putin și Dmitri Medvedev
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
UTA Arad-FC Botoşani, luni, în Superliga. Palmares egal în istoricul întâlnirilor
UTA Arad-FC Botoşani, luni, în Superliga. Palmares egal în istoricul întâlnirilor
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Mireasa sezon 10. Mesajul Ramonei pe Instagram, după ce s-a căsătorit cu Stelian. Ce a anunțat
Mireasa sezon 10. Mesajul Ramonei pe Instagram, după ce s-a căsătorit cu Stelian. Ce a anunțat
×